Cum să-ți ușurezi munca în atelierul sau fabrica de mobilă cu mese de lucru cu reglare pe înălțime

Uneori, să ai utilaje performante în atelier nu este suficient, mai ales când lucrezi cu piese mari și grele.  Așa cum un sistem de exhaustare profesional te ajută să ai un mediu de lucru mai curat și mai sănătos în atelier pentru tine sau pentru angajații tăi, așa și o masă reglabilă pe înălțime te poate ajuta să lucrezi mai bine, mai ușor, mai repede și, foarte important, fără dureri de spate.

Foto: Masa de lucru cu reglare pe înălțime FAT 500 S de la Felder

 

Avantajele folosirii unei mese reglabile pe înălțime în activitatea de zi cu zi în atelier sunt multiple și acoperă o arie largă de nevoi. Mesele reglabile pe înălțime te pot ajuta în susținerea sau manevrarea pieselor de dimensiuni mari, ridicarea acestora la înălțimea de lucru a utilajului, mutarea lor dintr-o parte în alta a atelierului, și chiar la sporirea spațiului de lucru în atelier. Iată cum:

 

► Obții mai mult spațiu de lucru pentru piese de dimensiuni mari

Dacă utilajele pe care le ai în atelier sau în fabrică nu sunt dotate cu extensii de mese sau dacă extensiile pe care le ai nu sunt suficiente pentru susținerea pieselor de mari dimensiuni pe care le prelucrezi, poți să-ți prelungești spațiul de lucru al oricărui utilaj.

De exemplu, în funcție de nevoile tale, cu mesele din gama FAT poți obține spațiu suplimentar de lucru pornind de la 1.200 x 739 mm pentru modelul FAT 300, până la mai mult de 2,4 m² (max. 2.070 x 1.170 mm) pentru modelul FAT 500 S.

Foto: Mese reglabile pe înălțime din gama FAT de la Felder, folosite ca extensii de mese pentru mașina de frezat cu masă mobilă cu ax înclinabil F 700 Z

 

► Încarci și transporți piesele grele mai ușor

Depui mai puțin efort și, implicit, previi durerile de spate. Pentru că sunt construite dintr-un cadrul solid cu roți robuste, mesele reglabile pe înălțime îți pot fi de mare ajutor atunci când ai nevoie să ridici și să muți dintr-o parte în alta a atelierului sau a fabricii piese foarte grele. Mesele de lucru din gama FAT de la Felder suportă o greutate de la 300 kg – FAT 300 și FAT 300S, până la maxim 500 kg pentru modelul FAT 500S.

Foto: Mese reglabile pe înălțime din gama FAT de la Felder, folosite pe post de mese suport pentru mașina combinată cu 2 operații pentru îndreptare și rindeluire la grosime AD 741

 

► Reglezi masa de lucru la înălțimea dorită cu minimum de efort

Dacă lucrezi singur în atelier sau dacă ceilalți angajați sunt ocupați cu alte activități și ai nevoie să ridici o piesă grea până la nivelul de lucru al utilajului, pur și simplu cobori masa până la 470 mm, pui piesa pe blat și apoi, doar prin apăsarea pedalei de picior, ridici foarte ușor masa până la nivelul de înălțime a utilajului la care lucrezi. Înălțimea maximă până la care poate fi reglată o masă Felder este de 1.075 mm, suficient de mare pentru orice tip de utilaj pe care îl ai în atelier. Reglarea înălțimii se face fără nici un efort datorită sistemului hidraulic.

Foto: Sistemul hidraulic de ridicare prin apăsarea pedalei de picior a meselor reglabile pe înălțime din gama FAT de la Felder

 

► Pe cât de ușor încarci, pe atât de ușor poți să și descarci piese de dimensiuni mari

Dacă lucrezi cu panouri de dimensiuni mari și nu are cine să te ajute să le descarci, ai posibilitatea achiziționării unui dispozitiv opțional de înclinare, cu care vei putea descărca singur panouri de până la 2.800 x 2.070 mm. De exemplu, cu dispozitivul de înclinare al meselor de la Felder poți să încarci panouri cu grosimea de 40 mm.

Foto: Dispozitiv de înclinare pentru descărcarea panourilor de până la 2.800 x 2.070 mm pentru mesele reglabile pe înălțime din gama FAT de la Felder

 

►  Poți folosi masa pe post de banc de lucru

Dacă ai nevoie de un banc de lucru în plus pentru activitățile pe care le realizezi în atelier cu sculele de mână, poți să folosești masa de lucru cu reglare pe înălțime.

Pe lângă avantajul că poate fi reglată la ce nivel de înălțime dorești, poți să o dotezi și cu suprafețe de lucru multifuncționale: blaturi perforate sau blaturi cu funcții multiple care suportă cu elemente de prindere și extensii.

Foto: Blat perforat și blat multifuncțional pentru mesele reglabile pe înălțime din gama FAT de la Felder

 

În materialele video de mai jos poți să vezi concret cum se adaptează mesele cu reglare pe înălțime din gama FAT de la Felder pe specificul de prelucrare al unui atelier. Vei vedea exemple pentru cum te-ar putea ajuta și pe tine în activitățile de zi cu zi din atelier.

Dacă ești interesat de o masă reglabilă pe înălțime din gama FAT, intră în contact cu unul dintre consultanții noștri care îți stau la dispoziție pentru a-ți oferi toate detaliile. Până la finalul lunii noiembrie mesele FAT sunt la prețuri speciale. Vezi ofertele aici.