INTERVIU Felder Gruppe România: Alexandru Puchianu, Dip Panels, Brașov
Cum ați ajuns în acest domeniu?
Firma a fost fondată în anul 1991 de tatăl meu, care avea studii de silvicultură, și a avut mai multe ramuri de activitate. Însă prelucrarea lemnului a fost una dintre preocupările de la început ale afacerii, pornind cu debitarea de bușteni și cherestele până a ajuns în prezent la panouri și alte derivate din lemn cu valoare adăugată mai mare. De când eram copil am început să lucrez în fabrică. Mai întâi în vacanțe, iar de la 18 ani ca angajat. Am început de jos, mai exact cu săpatul unor șanțuri pentru construcția unei hale. Nu am studii în domeniu, așa că am învățat din greșeli.

Familia dumneavoastră se implică în afacere?
Toată familia este implicată. Afacerea mamă este Dip&Gip cu o componentă de turism și una de producție. Cea de turism reprezintă unul dintre primele parcuri acvatice din România, de care se ocupă jumătate de familie, iar de producție avem grijă eu și soția mea.
Ce produceți?
Noi facem producție de serie de blaturi din lemn masiv pentru piețe externe în proporție de 99% (Anglia, Franța, Germania, Austria, Elveția, Luxemburg etc.). Din anul 1997, de când am lansat acest produs, l-am exportat 100% și de vreo doi ani încercăm să-l introducem și pe piața noastră.
Procesul de producție este deosebit și provocator pentru că lemnul este diferit de la o bucată la alta. În plus, mai producem pentru piața din România scări din lemn și accesorii pentru acestea, dar și blaturi de bucătărie.

Câți oameni aveți în producție?
În prezent sunt aproximativ 60, ceea ce înseamnă 30% din ceea ce aveam în ianuarie 2017, iar jumătate dintre cei rămași sunt din Sri Lanka. Lipsa de personal din țară ne-a făcut să găsim această soluție. Din păcate, nu știm cât mai putem suporta financiar o astfel de soluție pentru că taxele pentru personalul importat s-au dublat de la un an la altul. Am fost nevoiți să micșorăm numărul salariaților din producție din cauza crizei cu materia primă și a celei cu forța de muncă.
Ce înseamnă pentru dumneavoastră „calitate”?
Calitate înseamnă și durabilitate. Cel mai important pentru noi este să creăm produse care să reziste mult, adică produse sustenabile și prietenoase cu mediul. Calitatea este legată și de estetic; produsele trebuie să arate bine și să îți facă plăcere să le atingi. Și calitatea serviciilor este importantă și are un impact mare în piață.
Ce vă interesează cel mai mult atunci când vreți să cumpărați un utilaj sau un echipament?
Serviciile, adică asistența tehnică, promptitudinea și seriozitatea oamenilor cu care colaborăm.
Cum ați ajuns să achiziționați centrul de prelucrare cu comandă numerică Format-4 profit H350 cu 5 axe de la Felder Gruppe România?
Cei care ne furnizează softuri pentru proiectare ne-au recomandat Felder Gruppe România și pentru că am avut o experiență bună cu achiziționarea uneltelor Festool de la ei, am ales tot Felder Gruppe România. Echipa de tehnicieni care a făcut instalarea a fost impecabilă și ne-a ajutat și cu informații.

Ce credeți că apreciază clienții la dumneavoastră?
Serviciile și flexibilitatea pe care o avem. Este foarte important că suntem dispuși să explicăm, să dăm informații suplimentare, să ne adaptăm cerințelor. Cred că asta face diferența în piață astăzi.
Dacă apreciați lemnul masiv la adevărata valoare, vă recomandăm să vizitați website-ul www.dippanels.ro. Veți găsiți modele de scări interioare și blaturi de bucătărie realizate de Dip Panels, imagini cu produsele din portofoliu, dar și sfaturi utile pentru asortarea pieselor de mobilier sau întreținerea acestora.