INTERVIU Felder Gruppe România: Bogdan Iliescu, Fager Impex, Ploiești
Cum ați ajuns în acest domeniu?
Povestea noastră în domeniul mobilei a început în anul 2006. Din 2002 până atunci am avut împreună cu soția un magazin alimentar de cartier. Firma Fager am preluat-o de la părinții soției. Până în 2006 am reușit să strângem niște bani pe care să-i putem investi, așa că am început să ne gândim în ce. Împreună cu vărul meu care avea afaceri în domeniul mobilierului personalizat la București, am închiriat un spațiu de aproximativ 300 mp care fusese carmangerie și apoi fabrică de pâine, chiar vizavi de magazinul nostru alimentar. Deși era un spațiu impropriu pentru realizarea de mobilier, ne-am gândit să încercăm.
Am început cu trei bancuri de lucru, patru bormașini autofiletante, un pendular, o mașină de frezat, toate la nivel mic, nu profesionale. Tăiam PAL-ul și puneam ABS-ul la o altă firmă din Ploiești, noi doar le asamblam. Exact ceea ce facem noi acum. Ce a contat foarte mult a fost că am găsit și patru băieți buni, calificați.
Aveam doar producție de mobilier la comandă și ne mergea foarte bine pentru că erau puține astfel de firme în Ploiești și cererea era mare. În primele șase luni, comenzile ne-au venit de la București, de la vărul meu. Apoi, ploieștenii au aflat despre noi și am primit tot mai multe comenzi. Ne-am luat și un circular, nu prea bun, care nu a făcut față regimului de lucru, pentru că, având și momente de inactivitate, ne-am gândit să oferim și servicii pentru a acoperi golurile. Așa că am început să tăiem și să căntuim pentru firmele mai mici decât noi.
Cum ați ajuns la Felder Gruppe România?
Ne-am tot dezvoltat și prin anul 2008 eram în căutarea unui circular care să fie robust, să reziste. Testând piața, am văzut un circular de la Felder Gruppe la o altă firmă și ne-a plăcut. Am văzut, am vorbit, mi-a plăcut! Așa am achiziționat primul circular de la Felder Gruppe România și am ajuns să lucrez de 10 ani cu echipamentele Felder Gruppe.
Eram în căutarea unui circular care să fie robust, să reziste. Testând piața, am văzut, am vorbit, mi-a plăcut! Așa am achiziționat primul circular de la Felder Gruppe România.
Încet-încet, ne-am luat și o mașină de aplicat cant Felder G360 cu care am lucrat vreo cinci-șase ani. Ulterior, am trecut la Felder G480, pe care am avut-o până anul trecut.
Pentru că a crescut foarte mult cererea pe partea de servicii, mai exact debitat PAL melaminat și aplicare cant ABS, ajungând să lucrăm pe două schimburi, am fost nevoit să trec la o mașină care să suporte un ritm de 16 ore pe zi. Așa am achiziționat un Felder G680.
Ajungând să lucrăm pe două schimburi, am fost nevoit să trec la o mașină care să suporte un ritm de 16 ore pe zi. Așa am achiziționat un Felder G680.
Care a fost primul obiect de mobilier pe care l-ați realizat?
Nu știu dacă a fost chiar prima lucrare, dar sigur a fost prima cea mai mare, o bucătărie în 2006.
Familia dumneavoastră se implică în afacere?
Da, lucrăm eu și soția. Copiii sunt încă mici, au trei și cinci ani. Îi mai aducem pe aici din când în când, în zilele în care nu se lucrează.
Vă amintiți vreo lucrare deosebită?
Am făcut un etaj de mobilă tapițată pentru birouri și recepția de la intrarea în imobil pentru un client din București. A fost o lucrare grea.
Ce înseamnă pentru dumneavoastră „mobilă cu pasiune”, „soluție cu suflet”?
Mobilă nu poți să faci decât dacă îți place. Dacă nu-ți place, nu-ți iese. Trebuie să pui și suflet. E o bucurie foarte mare să vezi clientul fericit, asta e cea mai mare satisfacție. Este și satisfacția financiară, că pentru asta muncești, dar contează ca omul să fie mulțumit. Pentru că un client mulțumit îți poate aduce încă 10-11 alți clienți, noi așa am evoluat.
În ce constă activitatea firmei în prezent?
Servicii pentru terți și mobilier pentru contractele pe care le avem cu persoane juridice. Din toți angajații firmei, doar doi oameni sunt pe mobilă și restul pe debitare și căntuire.
Ce vă interesează la un echipament atunci când doriți să achiziționați unul?
În primul rând să fie robust și să reziste la programul nostru încărcat de lucru. Să reziste în timp; să fie cât mai fiabil și să nu repar la el tot timpul. Contează foarte mult și service-ul. Nu poți sta prea mult cu mașina oprită.
Aveți clienți vechi ce revin și cu care ați legat chiar și relații de prietenie?
Avem clienți vechi, de când am început firma, care revin constant.
Care sunt planurile de viitor?
Acum vrem să schimbăm circularul pentru a spori calitatea și productivitatea serviciului de debitare PAL melaminat. În principiu, echipa care se ocupă de management și marketing este atentă și receptivă la schimbările pieței, astfel încât să facem cele mai bune investiții atât pentru optimizarea proceselor de producție cât și pentru satisfacerea cerințelor clienților noștri.
Ce înseamnă pentru dumneavoastră calitatea?
Să respecți standardul și să respecți întotdeauna ceea ce promiți. A respecta calitatea atât pentru servicii cât și pentru producția de mobilier înseamnă în primul rând respectul față de client, să te respecți pe tine, respectiv firma pe care o reprezinți. Calitatea are în practică mai multe aspecte care o definesc, calitatea proiectată, calitatea fabricației, calitatea livrată, dar important este să oferi clientului ceea ce își dorește cu adevărat. Părerea mea depre calitatea produselor este că aceasta trebuie să satisfacă cerințele clientului.