INTERVIU Felder Gruppe România: Petru Hogea, Ticel, Caransebeș
Cum ați ajuns în domeniul producției de mobilier?
Eu am terminat teologia și apoi am fost preot, secretar de protopopiat și profesor de religie. Tâmplăria a fost un hobby, o plăcere și o dragoste pentru lemn la care am ajuns pe la 33 de ani. Acolo unde aveam parohia erau foarte mulți tâmplari. În timpul liber îi vizitam pentru că mi-era drag de atelier, de lemn, de miros. Toate utilajele lor erau empirice, fiind realizate artizanal, dar aveau meșteșugul lemnului. Am fost autodidact și am învățat de la ei. Apoi m-am împrietenit cu un italian care avea o afacere în România cu restaurare în lemn și am început cu lucruri mărunte, ca de exemplu șlefuirea, cu unelte aduse de el din Italia. Ei căutau mobilier rustic din lemn pe care îl recondiționau: bănci, mese, baruri etc. Așa că începând din anul 2005 m-am ocupat numai de atelier și am început să mă gândesc la scule și echipamente împreună cu prietenul și colegul meu care a terminat facultatea de drept. Și el a ajuns în domeniu tot datorită pasiunii pentru lemn.
Nu trebuie să slujești oamenii doar de la altar, ci o poți face în fiecare zi prin orice mijloc. De la început am încercat să-i ajut pe ceilalți, inclusive în ceea ce privește prețul pe care îl cer. Creezi relații, adică exact ceea ce s-a pervertit după ‘90.
Vă ajută în activitate pregătirea de preot?
Bineînțeles că da. Pregătirea teologică este o pregătire pentru viață și formează oameni și caractere. Nu trebuie să slujești oamenii doar de la altar, ci o poți face în fiecare zi prin orice mijloc. De la început am încercat să-i ajut pe ceilalți, inclusiv în ceea ce privește prețul pe care îl cer. Îmi dau seama imediat care sunt oamenii care au nevoie de acest tip de ajutor. Creezi relații, adică exact ceea ce s-a pervertit după ‘90.
Familia dumneavoastră se implică în afacere, ați transmis dragostea dumneavoastră pentru lemn mai departe?
Copiii mei nu îmbrățișează această meserie. Am fost puțin cam grijulii și i-am ferit de atelier de când erau mici și poate de aceea nu-i atrage. Trebuie să vină din interior, din pasiune. Nici eu nu m-am gândit până la 33 de ani că voi ajunge tâmplar, dar uite că s-a întâmplat. Iar soția are serviciul ei.
Cum a venit, cum s-a cunoscut diferența. Când ai o mașină performantă crește nivelul preciziei, scade timpul de execuție și muncim mai puțin.
De cât timp folosiți utilajele de la Felder Gruppe?
Primul a fost în anul 2008, atunci când am achiziționat un circular de la Hammer. Nici măcar nu aveam pregătit atelierul pentru a-l primi. La casa părintească am dărâmat multe acareturi pentru a putea realiza atelierul de 140 mp unde să mă pot exprima în lemn. Cum a venit, cum s-a cunoscut diferența. Când ai o mașină performantă crește nivelul preciziei, scade timpul de execuție și muncim mai puțin. Apoi a urmat o mașină de îndreptat și un banzic, tot de la Hammer. După aceea am început cu sculele Festool despre care știam că sunt cele mai bune.
Care a fost primul obiect de mobilier realizat de Ticel?
O mobilă de bucătărie executată numai cu scule de mână. A fost o realizare mare pentru noi.
Ce tip de produse prelucrați în prezent?
Acum vreo zece ani am lucrat mult mobilier din rășinoase, din lemn masiv. Aceasta era cererea atunci. În prezent realizăm în special binale: uși interioare și exterioare din lemn stratificat, ferestre, obloane, porți. Dar trebuie să le dăm un impregnant ca să-i dea suplețe lemnului. Nu îl poți lăsa natural din cauza faptului că nu ai un lemn de bună calitate. Ar trebui să-l alegem foarte mult și să împerechem fibrele. Asta înseamnă, în afară de multă muncă, să ai mult material pe care să-l poți desfășura și alege. Din cauza faptului că nu prea mai găsim lemn ne mulțumim cu ceea ce primim: strâmb, netivit.
Cum sunt clienții Ticel?
Am avut ocazia să lucrez pentru români care și-au cumpărat case în afara țării, în special în Austria. Au luat case vechi pe care le-au recondiționat, iar eu le-am făcut scările și ușile.
Care sunt caracteristicile de care țineți cont la achiziția unui echipament?
În primul rând te gândești la ceea ce ai nevoie și la ce poate să facă mașina respectivă. Apoi contează performanța și fiabilitatea ei. Una performantă este mai scumpă, dar te ține mult mai mult decât alta mai ieftină.
Facem ceea ce am stabilit cu clientul; nu încercăm să-l păcălim. Să-i spui omului că folosești un anumit lac sau că îi dai o feronerie bună și apoi să le pui pe cele mai ieftine înseamnă să te minți pe tine.
Ce apreciază cel mai mult clienții la produsele pe care le oferiți?
Clienții vor să cunoască omul care este în spatele afacerii. Și trebuie să fie un om în care să ai încredere. De aceea vin la noi. Clienții ne recomandă și, implicit, ne girează în fața altora. În plus, noi respectăm comanda agreată. Facem ceea ce am stabilit cu clientul; nu încercăm să-l păcălim. Să-i spui omului că folosești un anumit lac sau că îi dai o feronerie bună și apoi să le pui pe cele mai ieftine înseamnă să te minți pe tine.
Aveți clienți vechi ce revin și cu care ați legat chiar și relații de prietenie?
Da. Majoritatea clienților noștri sunt așa. Dacă ai creat un climat de apropiere cu ei este foarte bine. De exemplu, pe clienții vechi îi servești mai repede și nu ii poți refuza chiar dacă vor obiecte mai mici de care nu ai avea timp pentru un client nou.
Ce înseamnă să faci mobilă cu pasiune?
Când am început să lucrez în domeniu nu m-am gândit la bani, ci am făcut-o ca o plăcere. Iubesc să modelez lemnul și să-i dau o finalitate.