Gabriel Ciucă, Util: Pentru mine, mobilă de calitate înseamnă să fie ireproșabilă din toate punctele de vedere, iar Felder Gruppe România mi-a oferit soluțiile pentru a produce mobilă de calitate

În urmă cu 30 de ani, Gabriel Ciucă, administrator la Util, Ilfoveni, Dâmbovița, se apuca să-și facă singur mobila din casă pentru că nu găsea pe piață ceea ce dorea. Acum 22 de ani a renunțat la șoferie, a înființat firma de producție de mobilă și s-a apucat de treabă. În prezent, mai are puțin și îi va preda fiului său această afacere de familie axată pe calitate din toate punctele de vedere: execuție, materii prime, accesorii, echipamente, relația cu clienții.

Foto și interviu: Dan Călin

Gabriel Ciucă, Util: Pentru mine, mobilă de calitate înseamnă să fie ireproșabilă din toate punctele de vedere, iar Felder Gruppe România mi-a oferit soluțiile pentru a produce mobilă de calitate

În urmă cu 30 de ani, Gabriel Ciucă, administrator la Util, Ilfoveni, Dâmbovița, se apuca să-și facă singur mobila din casă pentru că nu găsea pe piață ceea ce dorea. Acum 22 de ani a renunțat la șoferie, a înființat firma de producție de mobilă și s-a apucat de treabă. În prezent, mai are puțin și îi va preda fiului său această afacere de familie axată pe calitate din toate punctele de vedere: execuție, materii prime, accesorii, echipamente, relația cu clienții.

Foto și interviu: Dan Călin

INTERVIU Felder Gruppe România: Gabriel Ciucă, Util, Ilfoveni, Dâmbovița

Cum ați ajuns în acest domeniu?

Totul a pornit prin 1986-1987 din nevoia de a lucra ceva deosebit. În acea perioadă existau foarte puține modele de mobilier și am creionat câteva schițe pentru mobilierul din noul nostru apartament. Iar în anul 1988 am început să fac diverse obiecte de mobilier din lemn pentru că ceea ce doream eu nu se găsea pe piață. Apoi a venit Revoluția și, deoarece pasiunea mea pentru mobilă era foarte mare și la locul meu de muncă începuseră disponibilizările, m-am gândit dacă nu cumva ar trebui să mă apuc de altceva. Așa se face că în anul 1996 am înființat firma și am început să produc mobilă din PAL, pe de o parte pentru că utilajele pentru lemn erau foarte scumpe, iar pe de altă parte canturile de ABS erau foarte puțin cunoscute pe piața de mobilier din România.

Ușor-ușor am găsit clienți care au fost mulțumiți de rezultatul muncii mele. Iar de atunci firma a crescut constant până în prezent. Dar am pornit de foarte jos. Prima foaie de PAL am transportat-o cu bicicleta, apoi am ajuns la căruță. Acum achiziționăm cantități mari de PAL iar furnizorii ne fac livrarea direct la sediu. Și uite așa, din șofer am ajuns tâmplar datorită pasiunii pentru lemn. Prima lucrare am realizat-o cu o bormașină și un «șoricel». Toate acestea m-au făcut să-mi doresc utilaje cât mai bune. Primul utilaj a fost un circular pe care l-am construit împreună cu un prieten și cu care am lucrat mulți ani.

Prima foaie de PAL am transportat-o cu bicicleta, apoi am ajuns la căruță. Acum achiziționăm cantități mari de PAL iar furnizorii ne fac livrarea direct la sediu.

Foto: Soții Ciucă și fiul lor, alături de fierăstrăul circular cu masă mobilă de formatizat Felder K915 și, în spate, mașina pentru aplicarea cantului Felder G580

 

Care a fost primul obiect de mobilier pe care l-ați realizat?

Primele piese de mobilier au fost cele pe care le-am făcut pentru apartamentul nostru, în urmă cu 30 de ani. Am lambrisat holul, am refăcut ușile cu panel, am făcut o mini-bucătărie, un bar, mese, scaune.

 

Familia dumneavoastră se implică în afacere?

Pot spune că este o afacere de familie: fiul meu se ocupă cu proiectarea și cu debitarea materialelor pe CNC, soția are grijă de documente, se ocupă de montaj și face livrările, ea fiind și conducătorul auto al societății, la mașina de cant G 580 lucrează sora soției, dintre cei doi băieți de la montaj unul este finul nostru, iar eu mă ocup cu debitarea la circular și cu producția din hală. În plus, oamenii angajați au o vechime mare la noi: băiatul de la montaj împlinește anul acesta 21 de ani de când este în firmă, sora soției mele este de 16 ani, nepotul băiatului de la montaj face opt ani de când este la noi, iar băiatul care mă ajută la circular este de 12 ani. Cel mai proaspăt angajat are șase luni de când lucrează la noi, sper să se acomodeze bine în familie. În total suntem opt oameni într-un spațiu de 300 mp.

Foto: Familia Ciucă, echipa completă a atelierului Util, Ilfoveni

 

Ce produceți?

Suntem axați pe toată gama de mobilier de casă și mobilier pentru instituții din PAL, MDF și elemente furniruite. Încercăm să evităm producția de serie pentru că ar necesita forță de muncă suplimentară și nu avem de unde să aducem oameni.

 

Cu ce clienți lucrați?

Numai cu clientul final, evităm intermediarii. În urmă cu mulți ani, am lucrat printr-un intermediar pentru export industrial de mobilier în trei țări. A fost bine o perioadă, dar apoi s-au stricat relațiile.

 

Vă amintiți vreo lucrare deosebită?

Toate sunt deosebite pentru că sunt la comandă. Noi lucrăm mobilier pentru clienți din toate clasele sociale, începând de la oameni de rând până la demnitari, ne facem datoria indiferent de titulatura clientului. Mobilierul pe care l-am executat a fost cartea noastră de vizită, iar clienții mulțumiți ne-au adus alte comenzi. Iar atunci când un client te recomandă, îți dă confirmarea că ți-ai făcut datoria față de el.

 

Ce înseamnă pentru dumneavoastră „mobilă cu pasiune”, „soluție cu suflet”?

Să faci mobilă doar pentru a câștiga bani, nu este o soluție optimă în această piață. Cea realizată cu pasiune îți oferă satisfacția a ceea ce faci, te simți împlinit. Când mergi la montaj și clientul îți spune că este exact ce și-a dorit, ai acea mulțumire pentru ceea ce faci. Pleci de la satisfacției și ajungi la împlinire.

 

De când lucrați cu echipamentele Felder Gruppe în această firmă?

De la începutul anului 2003 când am reușit să achiziționez primul utilaj Felder Gruppe, iar apoi au urmat altele pentru că ne-au convins prin calitatea produselor și a oamenilor. Treptat, volumul lucrărilor a crescut și am luat echipamente tot mai bune de la Felder Gruppe care ne-au crescut și productivitatea și calitatea. Acum colaborăm cu Felder Gruppe România și pe zona produselor Festool.

Toate utilajele sunt extraordinar de fiabile. M-au ajutat, în primul rând, prin faptul că am avut foarte puține defecțiuni la ele și acestea au fost minore. La fierăstrăul circular Felder K700 am avut doar două intervenții de service în șase ani de zile, atât de fiabil a fost încât nu ne-au creat pauze în producție.

 

Cum v-au ajutat echipamentele Felder Gruppe în producție?

Toate utilajele sunt extraordinar de fiabile. M-au ajutat, în primul rând, prin faptul că am avut foarte puține defecțiuni la ele și acestea au fost minore. La fierăstrăul circular Felder K700 am avut doar două intervenții de service în șase ani de zile, atât de fiabil a fost încât nu ne-au creat pauze în producție.

Apoi m-au ajutat să cresc productivitatea zi de zi. Spre exemplu, mașina de aplicat cant Felder G 200 mi-a oferit posibilitatea să pun și cant ABS de 2 mm, ceea ce se cerea pe piață la momentul respectiv.

Am rămas surprins să constat că trecând de la seria 700 la seria 900 din gama Felder am reușit să-mi măresc productivitatea foarte mult. Crescând și numărul comenzilor, am achiziționat un circular Felder K 915 direct de la târgul BIFE-SIM.

Am rămas surprins să constat că trecând de la seria 700 la seria 900 din gama Felder am reușit să-mi măresc productivitatea foarte mult.

Foto: Gabriel Ciucă, alături de unul dintre angajații Util, lucrând la fierăstrăul circular de formatizat cu masă mobilă Felder K915

 

În perioada imediat următoare, încheiasem un contract foarte bun și am fost nevoit să cumpăr încă o mașină de cant G 300 pentru a fi liniștit în producția de serie cu două mașini (cu una puneam cant de 0,4 mm, cu una puneam cant de 2 mm pentru a crește capacitatea de producție). Cu cele două mașini G 200 și G 300 am făcut lucrări foarte mari, de exemplu, la o singură comandă am pus 45.000 de metri de cant de o singură culoare, din totalul de 150.000 de metri de cant cât însuma comanda.

Nevoia m-a dus către un utilaj și mai performant, un G 580 cu care lucrez și în prezent și sunt foarte, foarte mulțumit de calitatea ireproșabilă a produsului final care îți ușurează și munca de montaj. Dar o mașină bună te ajută dacă o întreții și dacă oamenii care lucrează cu ea au grijă de ea.

Nevoia m-a dus către un utilaj și mai performant, un G 580 cu care lucrez și în prezent și sunt foarte, foarte mulțumit de calitatea ireproșabilă a produsului final care îți ușurează și munca de montaj. Dar o mașină bună te ajută dacă o întreții și dacă oamenii care lucrează cu ea au grijă de ea.

Foto: Mașina pentru aplicarea cantului Felder G580

 

Ce vă interesează la un echipament atunci când doriți să achiziționați unul?

În primul rând mă interesează ce opționale există pe utilajul respectiv, perioada de garanție (care spune foarte multe despre cum este construit utilajul în fabrica din care provine) și service-ul. Ce m-a convins să aleg Felder Gruppe România a fost faptul că îmi oferea garanție de șase ani la sistemul de glisare a mesei mobile a circularului, este vorba de X-Roll® (acum, garanția este de 10 ani). Erau singurii din piață care făceau asta. Fiind un element care se mișcă în permanență, dacă ți se oferă o astfel de garanție înseamnă că utilajul este foarte fiabil.

În general, utilajele noi îți creează dependența de a da lucruri de calitate, iar atunci când voi lua decizia de a achiziționa încă un utilaj, tot de la Felder Gruppe România îl voi cumpăra, pentru că sunt foarte mulțumit de ceea ce am de la ei. Și hotărârea o voi lua împreună cu profesioniștii de la Felder Gruppe România, în funcție de ceea ce îmi recomandă ei.

Când voi lua decizia de a achiziționa încă un utilaj, tot de la Felder Gruppe România îl voi cumpăra, pentru că sunt foarte mulțumit de ceea ce am de la ei. Și hotărârea o voi lua împreună cu profesioniștii de aici.

Cum ați ajuns la Felder Gruppe România?

Din nevoia de a cumpăra utilaje performante, făcând o cercetare în piață, am descoperit Felder Gruppe România și am început să colaborăm. Am reușit să avem o colaborare prietenească și de bun augur pentru ambele părți.

Primul nostru utilaj a fost un fierăstrău circular Felder K 700, dacă nu mă înșel acesta a fost și unul dintre primele utilaje aduse de Felder Gruppe România în țară. Îmi amintesc cu bucurie cum, pe la 1-2 noaptea, eram în vamă împreună cu domnul Dragoș Mărăcineanu, directorul Felder Gruppe România, că să pot să intru în posesia circularului.

Foto: Fierăstrăul circular de formatizat cu masă mobilă Felder K915 și mașina pentru aplicarea cantului Felder G580

 

Ce credeți că apreciază clienții dumneavoastră la produsele pe care le oferiți?

Calitatea produselor și comportamentul nostru. Lucrăm cu materie primă și accesorii de bună calitate pentru a fi siguri că ne respectăm garanția de zece ani pe care o oferim clienților la piesele de mobilier pe care le realizăm. Nu ne permitem să mergem zilnic la garanții pentru că ne-am rupe ritmul de producție. Un produs de bună calitate îți aduce înapoi clientul. De exemplu, primul nostru client din anul 1996 s-a întors la începutul acestui an la noi pentru a-i face mobilier.

 

Aveți clienți vechi ce revin și cu care ați legat chiar și relații de prietenie?

99% dintre clienți rămân prieteni cu noi. Și facem tot posibilul ca după ce îi montăm mobila să-l vedem zâmbind mulțumit. Pentru că acel client îți va mai aduce unul-doi clienți în maximum șase luni. Așa am crescut continuu și am avut de lucru zilnic, chiar și în perioada de criză economică.

 

Care sunt planurile de viitor?

Vreau să mergem pe același drum ca și până acum din punct de vedere al calității. Apoi, mai am puțin până când îi voi putea preda ștafeta fiului meu. Are 26 de ani, dar este implicat în firmă de la 16 ani, angajat cu carte de muncă. Până acum mi-a preluat aproximativ 60-70% din sarcini și asta mă face să mă simt mai ușurat. Atunci când ai cui să predai afacerea și munca ta, te simți împlinit.

Acum suntem în plin proces de dezvoltare, am turnat deja fundația pentru a construi un showroom pentru mobilă și câteva birouri, lângă hala de producție. Avem în plan să înlocuim câteva mașini cu unele mai performante, dar deocamdată studiem această posibilitate pentru că noi facem investițiile doar cu resurse proprii. Ne vom sfătui cu cei de la Felder Gruppe România ca să vedem ce soluții vom găsi.

 

Ce înseamnă pentru dumneavoastră „mobilă de calitate”?

Pentru mine mobilă de calitate înseamnă să fie ireproșabilă din toate punctele de vedere. Începând de la acea “banală” tăietură pe circular care trebuie să fie impecabilă, de la acel cant care trebuie să fie lipit perfect și până la piesa de mobilier pe care o montezi cu drag în hală, totul trebuie să fie fără nici cel mai mic defect, fără nici cea mai mică imperfecțiune. Asta înseamnă calitate pentru mine, iar Felder Gruppe România mi-a oferit soluțiile pentru a produce mobilă de calitate.

Foto: Piese de mobilier la comandă, realizate în atelierul Util cu ajutorul utilajelor Felder Gruppe