Dragoș Mărăcineanu

Poziție:

Director General

De când:

2002

Rol:

Dragoș asigură conducerea firmei și elaborează strategii de dezvoltare pentru companie și oamenii săi. După mai mult de 16 ani dedicați acestei firme, crede cu tărie că Felder Gruppe România este mai mult decât o echipă de succes, este o familie.

Citat preferat:

Cred, Doamne, ajută necredinței mele!

Marcu 9, 24

Jurnal de Felder

Porecla/Cum ți se mai spune?

Porecla oficială actuală este „Mără”. Am înțeles că în trecut mi se spunea „tac-tu mare” și, evident, în multe alte feluri pe care cu siguranță nu le voi afla niciodată.

Cum a fost prima ta zi la Felder Gruppe România?

La fel ca ziua în care scriu aceste rânduri. Motivantă și cu sentimentul că mi-am găsit locul.

Când ai luat contact prima dată cu lumea lemnului?

În copilărie. Taia, adică bunicul meu, a fost (și) tâmplar. Astfel, de când eram mic mă jucam cu toate sculele lui de mână (atunci când mă lăsa sau nu mă observa). Ulterior, am făcut împreună și niște scaune și un dulap pentru școala mea (adică mai mult el).

Cea mai mare realizare profesională?

Cea care urmează.

Spune-ne o întâmplare din firmă amuzantă și una din care ai învățat ceva.

În debutul crizei economice, la începutul lui 2009, a trebuit să iau decizia dureroasă de a renunța la 2/3 din angajați. Atunci a trebuit să stau de vorbă cu fiecare în parte (aproape 20 colegi) și să le explic – așa cum m-am priceput mai bine și cu bruma de energie rămasă după aproape două săptămâni de nopți nedormite – că nu există altă soluție. Evident că nimeni nu s-a bucurat de vestea primită și fiecare discuție a fost foarte încărcată emoțional – plină de părere de rău (pentru că eram o echipă și ne simțeam bine împreună) și îngrijorare pentru ziua de mâine.

La al șaselea sau al șaptelea angajat am început, ca de obicei, foarte trist să-i explic motivul pentru care avem respectiva discuție și faptul că nu există altă soluție decât încetarea colaborării. Nici nu am apucat bine să încep introducerea, că el mi-a spus foarte relaxat: „Dragoș, știu ce vrei să-mi spui, însă eu nu plec”. Evident, eu m-am simțit în mare încurcătură și i-am spus totuși că nu există altă soluție, că m-am gândit mult la ceea ce trebuie să fac și că, din păcate, piața este pur și simplu înghețată iar în ritmul acela nu vom mai avea bani de salarii în cel mult 90 zile, drept urmare, nu mai putem colabora. Răspunsul lui a venit năucitor „Dragoș, știu asta, însă eu nu ți-am cerut bani. Eu rămân să lucrez aici gratis. Am vorbit cu sora mea și ea mă poate ajuta pentru 6-9 luni până ne revenim aici”. Atunci eu nu m-am putut abține și am izbucnit în râs spunându-i: „Ce te întreb eu și ce-mi răspunzi tu”. Iar el râzând a spus că face ceea ce l-am învățat: construiește.

Surpriza și mai mare a venit însă atunci când un alt coleg, George  (George Butnaru), din același departament (tehnic) m-a sunat în timp ce finalizam discuția de mai sus și mi-a spus „Te rog să știi că eu aș accepta să-mi mai reduci salariul (îl redusesem deja!) ca să îl păstrăm și pe Claudiu”. Am spus „surpriză”, pentru că George și Claudiu nu mi-au dat impresia că sunt foarte apropiați. Totuși, se pare că începusem să fim mai mult decât o echipă.

Lemn sau PAL?

Lemn

Trei utilaje preferate?

Fierăstrăul circular, utilajul nivel „0” – nimic nu se întâmplă fără el;

Mașina de aplicat cant – pentru că „omul sfințește locul”: am văzut mașini mici și vechi mergând perfect și arătând impecabil și mașini mari și scumpe care după un an de utilizare erau gata de casat;

Centrele de prelucrare cu comandă numerică – pentru că oamenii nu sunt conștienți cât de norocoși sunt că pot avea acces la o tehnologie care acum 30 ani le era absolut inaccesibilă din cauza prețurilor foarte mari.

Te-ai imagina făcând mobilă?

În timpul liber, da, însă nu chiar mobilă propriu-zisă cât mai degrabă partea de finisare.

Stil de mobilier preferat?

Victorian pentru acasă; minimalist pentru birou.

Piesa de mobilier preferată?

Masa.

Cum ai vrea să fie decorată casa de vis?

Cu câte un stil de mobilier diferit în fiecare cameră.

Care este cea mai mare dorință a ta?

Să-mi ajut copiii să ajungă Oameni.

Ce voiai să te faci când erai mic?

Cercetător subacvatic. Mă pasionau documentarele de la Enciclopedia de sâmbătă de la 19:20

O amintire din copilărie care te-a marcat?

Bunica mea era supărată într-o zi, prin anii ’77-’78, că nu se mai găsea aproape nimic de mâncare (sau ceva similar) și mi-a spus: „Așa ceva nu se mai poate! O să fie revoluție!” – Atunci am auzit pentru prima oară cuvântul „revoluție”. Am întrebat-o ce înseamnă, iar ceea ce mi-a explicat nu a fost aproape deloc diferit de ceea ce s-a întâmplat în ’89.

Cine este idolul tău sau personalitatea care te-a marcat?

Idol sigur nu. Personalitate, da: Nicolae Steinhardt.

Mâncarea preferată?

Colțunașii cu cartofi și ceapă prăjită făcuți de mama, după rețeta bunicii. Gusturile din copilărie nu se uită niciodată.

Melodia preferată?

E imposibil. Nu aș putea să fac nici măcar un top 100. Îmi plac multe genuri de muzică, astfel încât pot spune că am câteva zeci de melodii preferate pentru fiecare stare de spirit.

Sportul preferat?

Fotbalul. Nu am o echipă preferată. Sunt puțin mâhnit pentru că ce se întâmplă acum cu fotbalul românesc nu are legătură cu sportul.

Cinci lucruri pe care iubești să le faci în timpul liber.

Să mă joc cu copiii mei (de cinci ori)

Talentul tău ascuns?

Dansul

Ce ar fi surprinși oamenii să afle despre tine?

Nu prea mai au ce să afle; sunt o persoană deschisă din principiu.

De ce ți-e frică?

De judecata Domnului

Ce urăști cel mai mult?

Nedreptatea

Nu ai putea trăi fără…

Dragoste