2002
Dragoș asigură conducerea firmei și elaborează strategii de dezvoltare pentru companie și oamenii săi. După mai mult de 18 ani dedicați acestei firme, crede cu tărie că Felder Gruppe România este mai mult decât o echipă de succes, este o familie. Pentru Dragoș, cea mai mare realizare profesională este întotdeauna cea care urmează. Deși poziția de director general nu este deloc lejeră sau lipsită de griji, ci dimpotrivă, cu sarcini și responsabilități multiple, Dragoș este atât de implicat în toate activitățile companiei încât nu se dă la o parte nici atunci când este nevoie să asigure și alte roluri cum ar fi, de exemplu, cel de director operațional de asistență tehnică în cadrul Blitz Service sau cel de coordonator al departamentului de Product Management. Prin tot ceea ce face zi de zi alături de toți angajații companiei, Dragoș pune umărul la atingerea țelului Felder Gruppe România, acela de a fi în primul rând #unprietendecalitate.
Cred, Doamne, ajută necredinței mele!
Marcu 9, 24
Porecla oficială actuală este „Mără”. Am înțeles că în trecut mi se spunea „tac-tu mare” și, evident, în multe alte feluri pe care cu siguranță nu le voi afla niciodată.
La fel ca ziua în care scriu aceste rânduri. Motivantă și cu sentimentul că mi-am găsit locul.
În copilărie. Taia, adică bunicul meu, a fost (și) tâmplar. Astfel, de când eram mic mă jucam cu toate sculele lui de mână (atunci când mă lăsa sau nu mă observa). Ulterior, am făcut împreună și niște scaune și un dulap pentru școala mea (adică mai mult el).
Cea care urmează.
În debutul crizei economice, la începutul lui 2009, a trebuit să iau decizia dureroasă de a renunța la 2/3 din angajați. Atunci a trebuit să stau de vorbă cu fiecare în parte (aproape 20 colegi) și să le explic – așa cum m-am priceput mai bine și cu bruma de energie rămasă după aproape două săptămâni de nopți nedormite – că nu există altă soluție. Evident că nimeni nu s-a bucurat de vestea primită și fiecare discuție a fost foarte încărcată emoțional – plină de părere de rău (pentru că eram o echipă și ne simțeam bine împreună) și îngrijorare pentru ziua de mâine.
La al șaselea sau al șaptelea angajat am început, ca de obicei, foarte trist să-i explic motivul pentru care avem respectiva discuție și faptul că nu există altă soluție decât încetarea colaborării. Nici nu am apucat bine să încep introducerea, că el mi-a spus foarte relaxat: „Dragoș, știu ce vrei să-mi spui, însă eu nu plec”. Evident, eu m-am simțit în mare încurcătură și i-am spus totuși că nu există altă soluție, că m-am gândit mult la ceea ce trebuie să fac și că, din păcate, piața este pur și simplu înghețată iar în ritmul acela nu vom mai avea bani de salarii în cel mult 90 zile, drept urmare, nu mai putem colabora. Răspunsul lui a venit năucitor „Dragoș, știu asta, însă eu nu ți-am cerut bani. Eu rămân să lucrez aici gratis. Am vorbit cu sora mea și ea mă poate ajuta pentru 6-9 luni până ne revenim aici”. Atunci eu nu m-am putut abține și am izbucnit în râs spunându-i: „Ce te întreb eu și ce-mi răspunzi tu”. Iar el râzând a spus că face ceea ce l-am învățat: construiește.
Surpriza și mai mare a venit însă atunci când un alt coleg, George (George Butnaru), din același departament (tehnic) m-a sunat în timp ce finalizam discuția de mai sus și mi-a spus „Te rog să știi că eu aș accepta să-mi mai reduci salariul (îl redusesem deja!) ca să îl păstrăm și pe Claudiu”. Am spus „surpriză”, pentru că George și Claudiu nu mi-au dat impresia că sunt foarte apropiați. Totuși, se pare că începusem să fim mai mult decât o echipă.
Lemn
Fierăstrăul circular, utilajul nivel „0” – nimic nu se întâmplă fără el;
Mașina pentru aplicarea cantului – pentru că „omul sfințește locul”: am văzut mașini mici și vechi mergând perfect și arătând impecabil și mașini mari și scumpe care după un an de utilizare erau gata de casat;
Centrele de prelucrare cu comandă numerică – pentru că oamenii nu sunt conștienți cât de norocoși sunt că pot avea acces la o tehnologie care acum 30 ani le era absolut inaccesibilă din cauza prețurilor foarte mari.
În timpul liber, da, însă nu chiar mobilă propriu-zisă cât mai degrabă partea de finisare.
Victorian pentru acasă; minimalist pentru birou.
Masa.
Cu câte un stil de mobilier diferit în fiecare cameră.
Să-mi ajut copiii să ajungă Oameni.
Cercetător subacvatic. Mă pasionau documentarele de la Enciclopedia de sâmbătă de la 19:20
Bunica mea era supărată într-o zi, prin anii ’77-’78, că nu se mai găsea aproape nimic de mâncare (sau ceva similar) și mi-a spus: „Așa ceva nu se mai poate! O să fie revoluție!” – Atunci am auzit pentru prima oară cuvântul „revoluție”. Am întrebat-o ce înseamnă, iar ceea ce mi-a explicat nu a fost aproape deloc diferit de ceea ce s-a întâmplat în ’89.
Idol sigur nu. Personalitate, da: Nicolae Steinhardt.
Colțunașii cu cartofi și ceapă prăjită făcuți de mama, după rețeta bunicii. Gusturile din copilărie nu se uită niciodată.
E imposibil. Nu aș putea să fac nici măcar un top 100. Îmi plac multe genuri de muzică, astfel încât pot spune că am câteva zeci de melodii preferate pentru fiecare stare de spirit.
Fotbalul. Nu am o echipă preferată. Sunt puțin mâhnit pentru că ce se întâmplă acum cu fotbalul românesc nu are legătură cu sportul.
Să mă joc cu copiii mei (de cinci ori)
Dansul
Nu prea mai au ce să afle; sunt o persoană deschisă din principiu.
De judecata Domnului
Nedreptatea
Dragoste