Interviu Mihai Ispas, prof. dr. ing. decan Facultatea de Ingineria Lemnului

Pentru început, spuneți-ne cum vă ajuta utilajele Felder Gruppe în activitatea curentă?

Utilajele Felder ne ajută în primul rând în activitățile didactice dedicate studenților anului 3, mai exact pentru orele de laborator la disciplina de Mașini-unelte și agregate pentru Industria Lemnului, disciplină importantă care se studiază în ambele semestre ale anului 3. În plus, le utilizăm ocazional și pentru activitățile de cercetare sau pentru prelucrări ale materialelor lemnoase.

Cum a contribuit Parteneriatul pentru Excelență cu Felder Gruppe în activitatea Facultății de Ingineria Lemnului?

Parteneriatul pentru Excelență cu Felder Gruppe a contribuit la activitatea facultății în multe moduri. Astfel, prin înnoirea parcului de mașini pentru prelucrarea lemnului, activitatea de pregătire a studenților în domeniu a fost adusă la nivelul tehnic și științific actual. Mai mult, în urma încheierii parteneriatului, facultatea este mult mai ancorată în realitățile economiei reale, ale sectorului industriei forestiere. Facultatea a câștigat cu ajutorul acestui parteneriat o vizibilitate mai mare la nivel național și internațional, iar activitățile din cadrul parteneriatului au ca rezultat și o conștientizare sporită a studenților asupra nivelului tehnic actual din industrie, a cerințelor acestuia și a importanței lor ca viitori profesioniști și decidenți. Nu în ultimul rând parteneriatul a contribuit major la dezvoltarea de noi relații profesionale şi umane cu personalități de anvergură din domeniul industriei noastre.

Aș vrea să ne vorbiți și despre legătura dintre calitatea actului educațional și calitatea muncii prestate de absolvenți în câmpul muncii.

Categoric există o legătură. Și pentru că ați adus vorba despre “educație” și nu despre “învățământ”, trebuie să spun că educația nu o face și nu o poate face doar școala. Educația se începe în familie, iar asta nu ține de școală. Revenind la întrebarea dumneavoastră, considerând că este vorba de calitatea actului de învățământ. Bineînțeles că există o relație foarte strânsă între aceasta și calitatea muncii prestate de absolvenți. Trist este însă că pentru o calitate superioară a muncii prestate de absolvenți nu este suficientă o calitate superioară a actului de învățământ. Sunt necesare și alte lucruri și valori care nu se învață în școală, concret sunt necesari “cei 7 ani de acasă” cum se spune în popor. În lipsa celor 7 ani de acasă este foarte greu, uneori chiar imposibil, să “fabrici” un absolvent care să presteze o muncă de înaltă calitate. Adica un profesionist responsabil, un om care să “sfințească locul”. Din pacate, astfel de oameni sunt din ce în ce mai rari în România și nu este doar vina școlii decât poate în cea mai mică măsură. Încă un lucru care face referire la calitatea muncii prestate constă în ceea ce am auzit de la un student bun care lucrase cu contract de muncă la o firmă și care mi-a spus:

“Domnule profesor, la salariu minim – efort minim!”. Acestea este un lucru care personal mi-a dat de gândit, fiindcă România nu mai este în situația în care oamenii se bat pe o pâine, iar tinerii de astăzi sunt mult mai grijulii cu propria piele decât au fost tinerii de altadată. Acest lucru ar trebui să dea de gândit și decidenților din industrie.

Ce credeți că lipsește pieței, în prezent, în ceea ce privește calitatea?

Nu-i lipsește nimic. Există calitate, chiar foarte înaltă, după cum există și calitate foarte joasă și fac referire atât la produse, la servicii, cât și la oameni. Depinde doar de prețul pe care ești dispus să îl dai. Prețuri mari, calitate înaltă. Prețuri mici, calitate joasă.

Care sunt măsurile așteptate de la actorii privați din industrie și care ar putea să ajute la îmbunătățirea calității absolvenților?

Implicare directă în atragerea și susținerea tinerilor pentru studii în domeniu, și inclusiv susținiere financiară, asemănător modelului de învățământ profesional dual de sorginte germană, adaptat și aplicat inclusive în universitate. Importantă este și implicarea reală în activitatea de practică. Susținerea demersurilor noastre referitoare la flexibilizarea și adaptarea programei școlare în fața organelor de decizie de la nivel central. Și nu în ultimul rând, susținerea învățământului de specialitate inclusiv după modelul parteneriatului dintre Felder Gruppe și facultatea noastră.

Promovați-vă firma și domeniul de activitate în media, astfel încât să fie șters din mentalul colectiv imaginea de industrie prost plătită, poluantă, prăfuită. În al doilea rând trebuie crescut nivelul de salarizare și îmbunătățite condițiile de muncă, pentru ca tinerii să fie atrași de domeniu iar dacă s-au pregătit pentru el, să nu-l părăsească la scurt timp după ce dau ochii cu “situația din teren”.

Ați vorbit în nenumărate rânduri despre formarea profesională în România și ați abordat acest subiect inclusiv la conferința „Formarea profesională în România. Piața muncii și sistemul educațional: unde suntem, ce facem mai departe” din 2017. Ce ați schimba și ce recomandări ați face pieței astfel încât lucrurile să se îmbunătățească și să se ducă într-o direcție mai bună?

Nu aș schimba nimic. Din păcate, estimarile pesimiste pe care le-am făcut s-au adeverit. Situația formării profesionale în domeniul nostru, al industriei lemnului, este foarte proastă. Și principalul vinovat este lipsa candidaților atât pentru învățământul profesional, cât și pentru cel liceal și universitar. Lipsa tinerilor care să îmbrățișeze meseriile din domeniul nostru este legată atât de factori independenți de puterea noastră de intervenție, dar și de factori asupra cărora putem interveni. Factorii asupra cărora noi, cei care activăm într-o formă sau alta în acest domeniu al industriei lemnului nu putem interveni sunt: natalitatea din ce în ce mai slabă, coroborată cu oferta foarte bogată de locuri la școli, licee, universități. Ca exemplu, anul acesta numărul de locuri bugetate la universitățile de stat a fost de aproximativ 70.000, iar cel al absolvenților de liceu cu bacalaureat a fost de aproximativ 80.000! Adăugând locurile cu taxă de la aceleași universități de stat – la fel de multe – precum și cele de la universitățile private, ajungem să ne dăm seama de inflația de oferte de studii universitare. Evident că în această situație, tinerii vor alege oferte educaționale care să îi ducă fie spre profesii care în mentalul colectiv sunt “bănoase” și cu statut social, fie spre facultăți considerate “simple”. Factorii asupra cărora am putea interveni sunt cei legați de promovare, de salarizare, de condiții de muncă. Recomandările pe care eu le-am făcut mereu “pieței” sunt: promovați-vă firma și domeniul de activitate în media, astfel încât să fie șters din mentalul colectiv imaginea de industrie prost plătită, poluantă, prăfuită. În al doilea rând trebuie crescut nivelul de salarizare și îmbunătățite condițiile de muncă, pentru ca tinerii să fie atrași de domeniu iar dacă s-au pregătit pentru el, să nu-l părăsească la scurt timp după ce dau ochii cu “situația din teren”. Marea majoritate a inginerilor părăsește industria, iar la întâlnirile de 10, 15, 20, 25, 30 de ani foștii noștri studenți mai sunt în domeniu într-o proporție de 30 – 50%!

Totodată, aș mai recomanda “pieței” să “strângă rândurile”. Doar în strânsă legătură cu instituțiile de învățământ și prin implicare direct în recrutarea și susținerea elevilor/studenților în timpul studiilor, situația se poate schimba în bine.

Observăm că proiectele studenților de la FIL sunt mai îndrăznețe și mai creative de la an la an în ciuda numărului în scădere al acestora. Cum îi motivați pe studenți să realizeze astfel de proiecte?

Îndrăzneala și creativitatea tinerilor țin de felul lor de a fi. Generațiile tinere actuale sunt diferite de cele de acum 20, 30 de ani. Dacă generațiile mai vechi erau mai bine pregătite teoretic (și poate și practic) tendința era de a gândi convențional, așa cum au învățat la școală sau au văzut la alții. Acum, datorită avalanșei informaționale în mijlocul căreia trăim, poate și din cauza unei mai slabe pregătiri teoretice și/sau practice, tinerii au tendința de a gândi și acționa neconvențional, altfel decât noi, cei mai în vârstă, știm că se face.

Cum îi stimulăm să fie mai îndrăzneți și creativi? Încurajându-i să fie așa. Lăsându-i să facă și să greșească. Atrăgându-i în activități școlare și extra-școlare care să le dezvolte creativitatea și curajul de a face lucruri de calitate.

Din octombrie, a început un nou an universitar și o nouă generație a intrat pe băncile facultății. Ce așteptări aveți de la noul an universitar?

Noul an va fi greu. Numărul foarte redus de candidați admiși în anul I ne impune să luăm măsuri foarte serioase în ceea ce privește promovarea facultății în licee. Prin urmare, ne așteaptă o perioadă foarte încarcată, cu deplasări în licee, în scopul de a ne face cât mai cunoscuți și a atrage cât mai mulți candidați pentru admiterea de anul viitor.

La finalul acestui interviu, o întrebare despre viitorul industriei. Având în vedere experiența îndelungată în această industrie, probabil că sunteți martorul multor schimbări în situația industriei în țară. Așadar, cum credeți că va arăta industria lemnului în viitor, în România?

Industria românească a lemnului este într-o continuă schimbare din 1989. Principalele avantaje competiționale pe care le avea industria la începutul anilor ’90 au dispărut. Vorbesc aici despre materie primă și utilități ieftine, forța de muncă ieftină și bine pregătită. Toate au dispărut. Materia prima și utilitățile sunt scumpe, iar forța de muncă nu prea mai există. Nici măcar cea prost pregătită. Iar dacă mai există, este scumpă. Așadar, în variant în care nu vom trece prin cine știe ce bulversări geo-politice de genul războaielor sau al revoluțiilor, cred că industria lemnului din România va trebui să se adapteze realităților arătate mai sus: materii prime, utilități, forța de muncă scumpe și nu întotdeauna de o calitate suficient de înaltă, la care se adaugă climatul de instabilitate legislativă și concurentă internațională foarte puternică. Vor rămâne să formeze ceea ce se va numi industria românească a lemnului, firmele care vor ști să depașească obstacolele menționate.

Altfel spus, firmele vor trebui să găsească materie primă cât mai ieftină (de pe piața internă sau cea internațională), de calitate cât mai bună, să folosească această materie primă cât mai eficient, să risipească cât mai puțin, să fie cât mai îndrăznețe și creative, să-și pregătească sau atragă forța de muncă de calitate cât mai înaltă, să investească în tehnologie, în învățământ și în cercetare-dezvoltare. Câte vor reuși aceste lucruri? Nu știu. Știu însă că românii sunt oameni inventivi și descurcăreți.